Prizonierul sufletului tău
Ce nu ne doboară,
ne-ntăreşte
Ăsta e un text despre suflet. Mai bine spus,
despre suflete pereche. Crezi în ele? Eu refuz să răspund, pentru că ceea ce
trăiesc nu se compară cu nimic. Cu absolut nimic dintr-un trecut funebru. O
aiureală blamată de suflete, povestită pe ritmul melodiilor vechi, grele. Dar
bune, în orice caz.
Plăcerea s-a metamorfozat. E ceva ciudat, ce
n-am mai trăit până acum. E o combinaţie interesantă, între fizic, psihic şi
câteva sentimente absolut fantastice. De ale căror existenţă habar n-aveam.
Dar, ai avut tu grijă să le scoţi la iveală. Am suferit atât de mult până să te
găsesc, că acum îmi vine să plâng de fericire, îmi vine să ţip de bucurie, să
te strâng mai tare ca niciodată în braţe şi să-mi ating buzele de fruntea ta,
părinteşte.
Am uitat cum e să scrii un text lung. M-am
rezumat la câteva idei. Criza de inspiraţie e mai deasă, asta şi pentru că
iubirea e mai intensă. Şi totuşi, e ca un vis devenit realitate. E exact de ce
aveam nevoie. Nu-mi pare rău şi nu regret. Ba dimpotrivă! Te iubesc!!!
Şi acum, după ce sper că ai înţeles stările
astea, aş vrea să citeşti în continuare un text de dragoste. Câteva rânduri
dictate de un suflet înnebunit de o fată cu ochii căprui, pentru acelaşi suflet
mare.
În
camera goală, fata recita ceva în portugheză. E fix acea limbă imposibilă,
despre care ai impresia că o cunoşti, parcă ai rupe câteva cuvinte, însă imposibilul
apare la fiecare propoziţie terminată. Uşa s-a deschis mai mult singură. E fum,
mult fum de la ţigările stoarse cu sânge rece dintr-un pachet galben. Pe masă
mai stau doar un pahar de vin pe jumătate gol, două pixuri şi o foaie albă. Pe
ea scrie doar două cuvinte. Nu e deloc greu de înţeles, sunt litere mari,
majuscule: „te iubesc”. Subtil. Parcă aruncată la fileu, păşeşte în camera
imensă, unde doar lumina de la un vechi felinar îşi mai face datoria. În rest,
într-un colţ ofilit de timp, aşteaptă în continuare un pat dezordonat. Venea
după o noapte terifiantă. „Ce faci?”, a fost prima reacţie. Până la urmă,
normală. „TE IUBESC”, apoi capul a căzut pe masă, peste foaie, peste pixuri, trimiţând
paharul de vin pe jos, în infinitul cioburilor. Se aruncă peste pat, în timp ce
vedea vag, parcă mai mult prin vis, cum trupul fetei cădea aiurea. Se ducea
spre nicăieri, se grăbea cu o furie nebună către lemnul ud şi tare. Care n-avea
milă. Brusc, izbucni în lacrimi. Era prea mare durerea. Dobora absolut totul în
cale, până şi conştiinţa oarbă. Se ridică, dădu să facă doi, trei paşi, apoi o
ajunse din urmă. Acum, cei doi stăteau şi priveau tavanul. Apoi, ochii se
împreunară. Se intersectau subit într-un punct ales în comun. Îşi căutau un loc
stabil, undeva în suflet. Era tare ciudat ca după atâtea seri petrecute
împreună până dimineaţa în zori, durerea să se instaleze chiar şi în trupurile infailibile.
Soarta râdea cu gura până la urechi de naivitatea sinistră, instalată în mintea
puerilă.
Fata
mai încercă ceva în portugheză. Dar parcă nu mai avea farmecul de altă dată. În
acel moment, printre acele silabe rostite dintr-un adânc de suflet pierdut pe
fundul mării, o luă de gât, cu un gest. Un gest la care nu mai apelase de
foarte mult timp.
Este
o atmosferă apăsătoare. Până şi timpul s-a schimbat. Părea să nu mai aibă
aceeaşi răbdare conjugală. Se făcuseră promisiuni, se ataşaseră dorinţe, nu
putea fi deşertăciune. În toate aceste momente suspendate, trupurile erau mai
apropiate ca niciodate. Aproape că era unul singur. Până şi buzele secătuite de
pasiune se atingeau, la fel ca altă dată. Nu mai era loc pentru vorbe. Visul
devenise realitate. Din nou. Plăcerea prinsese forme tangibile. Era la fel ca
înainte.
Fumul
invadase încăperea din toate unghiurile, toate colţurile erau arestate. În
toate aceste clipe, desprinse de realitate, acţiunea continua în acelaşi pat
dezordonat. Se termina, la fel cum începuse. Era ca şi când ar spune, la fel ca
prima oară, cuvintele magice...
PS: Acestui text îi lipseşte un titlu. Te las
pe tine să îl alegi. Eu TE IUBESC!!!
– MAAT –
1 comentarii:
Ce frumos :x
Trimiteți un comentariu