Suntem imuni in fata bolilor, in fata dezastrelor naturale, in fata mortii sau in fata lui Dumnezeu. Ceea ce ne face sa fim asa este intreaga noastra fire, toata viata noastra se scurge pe langa noi, chiar daca nu vrem sa acceptam asta cateodata.
Devine din ce in ce mai greu sa-i vezi pe
cei apropiati cum pleaca de langa tine, nemaintorcandu-se niciodata, doar in
visele tale sau in imaginatia ce iti joaca feste de cele mai multe ori. Nimic
nu mai ramane in urma, doar gandurile ce zboara catre nefiinta si regretele
sustinute de lacrimi amare.
Despartirea este grea, dar ce te faci cand
este vorba despre o despartire definitiva? Reusesti oare sa te ridici la loc,
sa infrunti toate gurile rele din jur, sa faci fata intregii dureri? Gandul ca
ai fi putut face mai mult te doboara, vinovatia te blameaza la fiecare privire
catre un pat gol ce obisnuia sa apartina persoanei dragi, iar ratacirea prin
tot labirintul mintii aproape ca te innebuneste. Te gandesti imediat la
intrebarea "De ce?". Nu primesti niciun raspuns concret de la nimeni,
iar asta te chinuie si mai rau. Te ingrozeste noaptea, atunci cand vrei sa
adormi si gandul iti zboara catre atatea amintiri pe care le-ai mai trai o
data, dar de data asta le-ai savura cu mai multa placere si ai aprecia, parca, chiar si putinul minut in care un cuvant facea cat o mie de gesturi sau fapte. Din pacate, ceasul a sunat pe neasteptate, iar timpul s-a oprit pentru cateva momente, distrugand orice vis de a fi continuat viata ca inainte.
Da, a existat iubire. O iubire nascuta din
primele clipe ale vietii tale. O iubire pe care nu ai aratat-o asa cum ar
trebui si, mai ales, nu ai pronuntat catre acea persoana niciodata cuvintele
"Te iubesc". Acum iti dai seama de aceasta gresala, dar nu este de
neiertat. Ai avut si vei avea mereu in suflet aceste cuvinte, chiar daca nu au
fost rostite.
Sufletul iti e incarcat de un sentiment de
vinovatie, de un sentiment de singuratate, de un gust amar ce ti-a lasat toata
intamplarea nefasta coborata asupra umilei constiinte. Viata este
imprevizibila, este frumoasa, dar si dureroasa. Aprecierea tuturor celor dragi
inseamna modalitatea de a putea trece peste o pierdere a unuia dintre ei. Iar
acest lucru este cel mai greu moment din viata noastra. Oricand si oriunde,
gesturile de iubire sunt cele care raman in memoria tuturor ca si dovezi de
multumire si apreciere sincere.
Nu lasati ca timpul aglomerat si rutina
zilnica sa afecteze relatiile dintre voi. Permiteti sufletului sa vorbeasca cu
voce tare, nu va feriti de cuvinte si gesturi care sa demonstreze dragostea
purtata de catre voi. Fiti atenti la detalii, fiti ingaduitori si rabdatori si,
mai ales, apreciati persoanele din jurul vostru, familia, in special, la adevarata valoare. Pretuiti tot ceea ce va este oferit, caci in schimb se pot oferi
atatea momente de neuitat.
Aceste randuri sunt dedicate pentru
bunicul meu, trecut la nefiinta acum o saptamana. El a fost calauzitorul meu in
viata, modelul de om ce a meritat sa fie urmat si, mai ales, cel care a tinut
loc de tata pentru nepotii lui. Bunicule, te iubesc oriunde ai fi acum.
Postări
