Abisul pasiunii

O tentativa de a scrie, asa pot descrie sentimentul ce ma incearca acum. Am incercat sa scriu din nou. Nu pot, nu mai pot picta cuvinte asa cum obisnuiam sa o fac. E greu sa fac ceea ce era o pasiune pentru mine daca nu mai am acea scanteie. Nu mai am ritm, iar degetele refuza sa ma ajute sa creez macar putin din acel ceva. Ca sa nu mai zic mintea. Inspiratie nici macar nu mai stiu ce semnifica.

Totusi, incerc sa slefuiesc ceva. Cuvintele ies atat de greu si nu mai vor sa mi se alature. Ceea ce ma desavarsea odata, acum ma face sa am o stare de greata. Nu am puterea sa deschid o fila alba pentru a scrie ceva, mi-e scarba de scris. Pentru ce sa mai scriu? Pentru ce sa mai traiesc intr-o lume a metaforelor, a epitetelor, a imaginatiei? Desi realitatea de acum este crunta si amara, tot nu vreau sa traiesc in acea lume fictiva.

Vezi? N-am scris nimic pana acum. Nu-i asa ca nu ai inteles nimic si nu sti care-i scopul acestui document? Sa fiu sincera, nici eu. Nu voi mai scrie niciodata asa cum o faceam pana acum.

Nu pot sa duc la capat ce vreau sa scriu. Imi e prea greu, iar lacrimile mi-au inundat ochii. Acei ochi cu care eu vedeam viitorul. Alaturi de tine. Imi aduc aminte si acum toate momentele petrecute impreuna, de la inceputul relatiei si pana acum. Mai stii cand ne ascundeam de cei de la facultate si ne sarutam pe ascuns? Mai stii cand ti-am facut cunostinta cu Romina si Ionut? Mai stii cand a venit mami tau la Tgv? Si altele… Cat de fericita am fost in momentele alea. Eram de-a dreptul implinita. Credeam ca am langa mine persoana potrivita.

In fine, nu vreau sa ma mai gandesc la trecut. Acel trecut atat de minunat si frumos. Ce simt eu acum si prin ce trec, nu este simplu si nu trece atat de usor. Ranile vor ramane deschise, pentru ca am iubit prea sincer. Asta m-a omorat pe mine. Stii ce am invatat din asta? Multe, da. Insa cel mai important: niciodata nu ma voi grabi in a lua decizii si niciodata nu ma voi mai intoarce atunci cand hotarasc ceva!

Stiu ca nu va mai putea fi nimic intre noi. Niciodata. Vreau doar sa nu ma uiti niciodata si sa-ti amintesti cu mare drag de mine. Stii ca e ciudat sentimentul ce-l traiesc acum? Te urasc pentru ce mi-ai facut, dar nu pot sa ma conformez cu gandul ca nu mai esti al meu. Dar, timpul vindeca rani, nu-i asa?

In final, vreau sa-ti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, pentru faptul ca m-ai transformat intr-o fata cu capul pe umeri si responsabila. Iti multumesc ca mi-ai dat voie sa te cunosc si sa te iubesc. Inecata de lacrimi, am incercat sa-ti scriu ce simt acum. Nu e ceea ce am vrut sa iasa. Pentru ca nu mai pot scrie.

Nu pot spune altceva decat ca durerea face parte din viata. Viata ce ne da mai mult rau decat bine. Capul sus si mergem mai departe, nu?

Sigur te intrebi de ce am ales titlul asta, cand ce am scris nu are legatura. Exista o conexiune intre titlu si text. Este vizibila, dar trebuie descoperita mai mult. Eh, stii tu mai bine sa intelegi ce ti-am scris.

Aaa…sa nu uit. Marti ramane cum am stabilit, da?

P.S.: I love you!