Este musai să doreşti, ca apoi să poţi avea!

     Aproape am terminat căutările, însă nu sunt nici pe departe spre finalizarea acestora. Am început pe la începutul lui august, venind la Braşov. Greu, foarte greu a fost să ajung în felul în care sunt acum.Problema numărul 1: trebuia să găsesc foarte repede un job care îmi mulţumeşte cât de cât dorinţele personale.

     Astfel, a trecut o lună de zile până când mi-am găsit un job care este exact ce căutam pe moment. Din toate punctele de vedere sunt mulţumită şi apreciez fiecare zi ce trece în acel loc. 

     Cum am această împăcare de sine, îmi permit ca în fiecare seară, cand stau si hoinăresc pe internet, să am în faţă o mare cană cu ciocolată caldă, pe care o savurez în liniştea apusului. Această senzaţie nu este una obişnuită, pe care o aveam de regulă. Nu, este o senzaţie amestecată de amarul ce provine din alte dorinţe lăuntrice şi pe care le voi exterioriza la momentul oportun. Până atunci, savurez ciocolata caldă într-un mod bizar şi al naibii de prof'und. Atât de intens este acest sentiment, încât nu pot explica atât de bine ce trăiri am în momentul de faţă.

     Văd diferiţi oameni zilnic. Diferiţi, ciudaţi, nebuni, dornici de a cumpăra chiar şi fericirea, sensibili, dar şi normali. Ei bine, acei oameni normali nu sunt mulţi, însă îmi luminează ziua numai când le privesc gesturile şi le ascult vorbele pline de înţeles şi de corectitudine. Îi văd pe aceeaşi în fiecare dimineaţă când merg la muncă, dar şi când îmi intră în magazin. Total opuşi mie, îi văd cum se zbat pentru o fărâmă de fericire şi cum cer imposibilul. Şi tot aşa, stau şi analizez oamenii, pentru că sunt prea minunaţi ca să îi ratez.

     Tot timpul port în suflet o nelinişte şi mai tot timpul îmi vin în minte alte şi alte întrebări, care mai de care mai ciudate, dar plauzibile. Port un sentiment de vină că nu am mai avut răbdarea necesară de a-mi îndeplini visul. Pe ăsta îmi e cel mai greu să-l port, pentru că se înteţeşte numai cu o singură privire. Ştiu că am greşit, însă merg mai departe cu capul sus, iar motivul este răbdarea. Ştiu că într-o bună zi voi primi ce merit şi asta pentru că nu voi renunţa aşa uşor. Voi lupta zilnic şi nu voi uita scopul principal.

     Da, pretenţiile mele sunt exagerate, însă nu sunt aiureli. Sunt posibilităţile pe care le-am luat în calcul încă din prima zi. Aşadar, fericirea nu înseamnă să ai bani ca să o întreţii, fericirea se construieşte în timp şi se menţine pe o linie alegorică, astfel încât  echilibrul vieţii să fie mereu acelaşi. Acum, nu spun ca este uşor, dar în niciun caz imposibil.