joi, 5 septembrie 2013

Casă nouă :|


     Se spune că "Niciodată să nu spui niciodată!". Ei bine, am ajuns să mă conving pe zi ce trece ca nu este spusă fără motiv aceasta vorbă. Am ajuns să cred în această zicală, am ajuns să nu mai spun niciodată că nu pot face ceva sau nu e de mine. Mi s-a mai demonstrat de foarte multe ori, însă mereu îmi spuneam că e doar o întâmplare. 
     Din totdeauna am urât căminele, fie ele studenţeşti sau de elevi liceeni. Indiferent de felul în care sunt, nu am putut suporta ideea de a împărţi camera cu cineva necunoscut. Deşi sunt o fire deschisă la noi prietenii şi sociabilă, am evitat să mă mut într-un cămin. Am preferat să fac naveta, să dorm în patul meu, să dorm în linişte, să fac ce vreau şi când vreau, fără să deranjez pe nimeni şi fără să mă deranjeze cineva pe mine. 
     Dar astfel gândeam acum o luna de zile, când m-am convins că nu pot face faţă navetei, în condiţiile în care lucrez de la ora 9 până la 17. Am concluzionat că, în loc să mă trezesc la ora 6 dimineaţa, mă pot trezi la 8, stând la cămin. Da, mă voi muta la cămin. Duminică se va întâmpla acest eveniment. Sunt încântată, în proporţie de 50%, întrucât sunt conştientă că nu voi avea eu acel loc al meu şi doar al meu. Va trebui să-mi împart camera cu alte fete, însă îmi acumulez tot curajul şi puterea să pot face şi acest lucru. 
     Nu poate fi chiar atât de rău. Mă voi acomoda şi condiţiilor(unele destul de bune şi mulţumitoare) şi voi avea mai mult timp liber. Acesta este şi motivul principal pentru care mă voi muta, o să am mai mult timp pentru mine, pentru blog şi altele. Nu voi mai fi atât de obosită şi stresată de timp. 
     Vă voi ţine la curent cu tot ceea ce ţine de viaţa de cămin. Eu sper şi vreau să fie una benefică şi cât de cât liniştită.
     Aşa arată o cameră din căminul în care voi sta. 





8 comentarii:

Anonim spunea...

Pff. Camera asta de camin arata genial! Eu am stat intr-o camera care avea o mocheta de plastic pe jos, 4 paturi mizerabile, dulap cu usile rupte, fara frigider, fara tv, fara nimic. O camera dezolanta. Acum, in anul 2, am renuntat la "viata de camin. Voi sta intr-o garsoniera. Vrei sa sti cum e viata de camin? Ei bine, uite: Ziua, galagie, miros de mancare, gandaci. Seara, cand vrei sa te odihnesti: Vecinu de sus asculta nebunia lui salam, unui vecin de pe palier i s-a pus pe caciula sa cante la chirata, vecinul din stanga da petrecere si cel din dreapta are chef de "nebunii". Normal, ca nimeni nu va face ceva in privinta asta. Cam asa e zi de zi, seara de seara. Din cauza caminului, nu am putut sa invat, si am ramas cu o restanta, pe care am amanat-o pentru toamna, ca sa ma pregatesc. Ce am facut eu toata vara pentru ca la camin nu am putut sa invat? Ai ghicit! Am invatat!!!! Ieeeeeiiiiii!!! Un sfat: DACA VREI SA TE TI DE CARTE SI SA TERMINI FACULTATEA, NU STA LA CAMIN, FIE EL PRIVAT SAU DE STAT!

Unknown spunea...

@Anonim
Nu am alta solutie, cel putin pana in sesiune. Initial am vrut sa mai stau cu o persoana intr-o garsoniera, dar este foarte scumpa chiria si utilitatile. Oricum, am stat cateva seri in camin si stiu ce atmosfera coexista. Voi incerca sa ignor si sa-mi vad de treaba mea, atat cat pot. Caminul este solutia de urgenta, intrucat serviciul ma solicita foarte mult psihic, iar naveta ma omoara din toate punctele de vedere.

Zdwuby spunea...

Ohooo pai camera aia e parfum :)) Unele caminele din Bucuresti arata mai rau...mult mai rau...sa nu mai spun si de "musafirii" nedoriti=gandaci. Eu mai stau 1 an in patul meu, in camera mea si apoi, la anu' pe vremea asta ma mut si eu in camin >:)
Sper sa te adaptezi repede:)

Unknown spunea...

@Zdwuby
Conditiile sunt ok, numa' ca eu sunt problema:)))

Vioreld spunea...

foarte frumoasa camera :3
Sincer sa fiu, si eu am evitat sa stau la camin si nu doresc sa stau, asa ca am decis sa fac naveta la Bucuresti, la facultate. Indiferent cat de greu mi-ar fi cu serviciu + facultate, chit ca dorm decat 4-5 ore/noapte, dar macar le dorm acasa...pe perna mea. (Parerea mea)

Anonim spunea...

Te cred. Din aproximativ aceleasi motive am stat si eu in camin. Norocul meu este ca acum am cu cine sa stau in garsoniera. La camin, nu m-as mai intoarce. Sper din tot sufletul sa te poti adapta la conditiile mizerabile care sunt in camin. Eu am ramas cu o parere foarte proasta. Am patit prea multe rele in camin, ca sa pot sa mai am o parere buna, cum au altii. Dupa mine, viata de camin este o viata plina de distractii(bautura, "femei"<>, galagie, usi sparte, politia la 5 dimineata ca sa faca razie, etc.). Eu nu m-am putut adapta. Plecam practic in oras, intr-un bar linistit ca sa pot sa invat. Manelele erau la ordinea zilei, de dimineata pana seara. Administratorul si paznicul de la intrare, se faceau ca ploua. ORIBIL!

Anonim spunea...

A, si un mic sfat: Cum ajungi la camin, sa schimbi incuietoarea de la usa, pentru ca cei care au stat inainte in camera sigur si-au pastrat o copie a cheilor (asa am facut si eu dar eu am lasat un frigider si un raft acolo si trebuie sa mi le recuperez) din simplul motiv ca s-ar putea sa doreasca sa mai stea in acea camera. Sfatul asta l-am primit si eu la randul meu de la cineva mai mare.

Ethos spunea...

Mutare plăcută, gen. :)

Trimiteți un comentariu