Rog a mi se ierta absenta

     A trecut mult timp de cand nu am mai scris pe blog. Nu ma intrebati de ce! Nu pot sa va raspund. E placut, insa, sa scriu din nou. E placut sa vad cum curg literele pe ecranul computer-ului, e placut sa traiesc din nou prin scris. Nu scriu cu diacritice, de data asta nu vreau, pur si simplu. Multe intrebari ar fi, insa niciuna nu-si va gasi raspunsul.

     Ceea ce m-a determinat, in primul rand, sa scriu in noaptea asta(speciala pentru mine) a fost singuratatea si credinta. Da, singuratatea si-a ocupat teritoriul in viata mea. Nimic nu mai este cum era odata. 

     Totusi, scriu cu frica si apas foarte usor pe taste. Ma ingrozeste sentimentul de a pasi din nou intr-o lume competitiva si murdara, dar, in acelasi timp, placuta. Contrastele mereu m-au acaparat si m-au transformat in persoana  care sunt astazi, cea care se schimba de la o stare la alta si care pare din ce in ce mai nemultumita de soarta. 

     Ceea ce ma intareste cel mai mult este credinta. In ultima perioada, sanatatea mi-a fost pusa la grea incercare. Un imbold m-a readus la viata si la rutina zilnica, pe care nu vreau eu sa o accept. Asta pentru, chiar daca mi se intampla si fac aceleasi lucruri zi de zi, eu tot consider ca a trecut o noua zi diferita pe langa mine.

     Asa cum trec si nemuritorii pacaliti de viata crunta pe langa mine si imi arunca false iluzii...

     Nu e placut sa stiu ca mi-am lasat balta acei putini oameni care imi citeau creatiile. Pentru asta rog a mi se ierta nasabuita absenta si rog a-mi acorda inca o sansa. Poate merit...

     Noaptea asta mi-a adus amintiri placute, petrecute cu mai bine de un an in urma. Acele momente au fost, s-au sters, au reinviat si...Dumnezeu stie ce se va mai intampla. Da, pesimismul este la el acasa, chiar si de data asta. Sarcasmul a inceput sa apara din ce in ce mai des. Ma intreb: oare exista un loc in lumea asta mare unde pot sa nu mai fiu eu? Mi-ar trebui o clona! Da! De ce nu? De ce sa trec eu prin atatea suisuri si coborasuri, cand o poate face altcineva in locul meu?!

     Greu...

     Emotiile si resentimentele au aparut din nou. De data asta, nu le mai pot stapani. Nici macar furia nu pot sa o opresc. Si deodata, totul se facu scrum. Doar fumul se mai vede... Restul este doar amintire...

     Nu promit nimic. Nu sunt genul care respecta promisiunile. Doar cred ca a venit momentul sa las inspiratia si cuvintele sa curga la fel de bine cum o faceau odata. Eu doar o sa particip in umbra fiecarui eveniment, sentiment...

Semnat, Andreea Tincu