Suflete pierdute

            Diferenţe asemănătoare, viitor spus la trecut. Lacrimi cruţătoare, suflete sfâşiate de durere. Încredere pierdută în timp. Nimicul creat din tot. Puntea vieţii este pe sfârşite, se ajunge la capăt, paharul se umple. Memoriile tardive apar necontenit şi sunt din ce în ce mai dureroase.

            Maşinile trec precum secundele în această lume izolată de adevăr şi plină de inutil. Creaturile cu două picioare supravieţuiesc timpului. A pleca fără vreun regret este cea mai uşoară cale de a ieşi din constanta agitaţie cotidiană. Dar, unde este sensul?  Ce-i drept, nu mai există de mult, iar conştiinţa tot nu vrea să accepte. Până la urmă, asta e adevărul, incontestabil, dar real.

            Construind vise şi uitând de obiectivitate, devenim monştri propriei lumi. Creaturi ce trăiesc doar pentru a fi să fie, nu pentru un scop anume. Unde ne este raţiunea? Am ajuns să fim legume coordonate doar de mirosul banilor ce ne distruge subconştientul. Am uitat să apreciem adevărata valoare a vieţii, preferând să dăm la o parte chiar şi  pe cei care ne vor binele, într-o oarecare măsură.

            Viaţa este irosită pe zi ce trece, chiar şi cu voia noastră. Imuni la adevăr şi la respect, ne dorim să ne fie bine, dar nu să şi facem bine la alţii. Credem că este rău în a fi ajutaţi şi sprijiniţi. Considerăm că a avea pe cineva alături devine o povară şi ne dorim să scăpăm imediat din acestă strânsoare comună. Creăm lucruri din nimic şi tot nu ne ajunge. Realizăm imposibilul prin forţe proprii şi tot nu suntem mulţumiţi.

            Existenţa noastră devine pierdută. În acest moment cerem îndurare şi milă. Oare o merităm? Ce am făcut pentru a primi ajutor? Lucrurile normale nu crează o lume mai bună. Indiferenţa se întoarce de unde a plecat, la fel şi răul. Predispuşi la moarte, nu cedăm orgoliului şi continuăm a fi de neînvinşi. Cel puţin aşa credem.

            Nimeni nu scapa neplătit pentru fiecare faptă făcută, bună sau rea. Nu conştientizăm de ceea ce facem, însă când ne lovim exact de acest lucru , ne dăm seama de greşeli. Nu mai pot fi reparate şi nici iertate. Nimei nu ar putea trăi cu cineva ce este nedrept la ceea ce i se oferă.

            Am fost creaţi pentru a primi şi a dărui. Nu trebuie să dăm cu piciorul la ceea ce ni se oferă, gândind că poate o să apară altceva mai bun. Trebuie să trăim viaţa exact cum o primim. Trebuie să ştim să apreciem şi să nu rănim suflete fără nicio vină. Trebuie să trăim…