Rememorari tardive

      Nemultumiri substantiale ce imi apasa greu sufletul ratacit printre cuvinte memoriale.Condamnabil si lipsit de deontologie, urmez cu grija si indulgenta pasii purtatori de noroi. Cu alte cuvinte, doresc sa risipesc un val de suspiciune care este fructul stangaciei mele, nefiindu-i imputabil nimanui.

     Constructia omenirii e din ce in ce mai departe de adevarul incontestabil al realitatii. Cern mereu cuvinte fara sens si logice doar in perspectiva mintii mele. Obosita, de altfel, insa mereu gata sa atace. Razboil dintre doua inimi ce se destrama la fiecare gram de fericire este din ce in ce mai aprig. Nu exista acea cale de iesire, intrucat este constrans de memorii subordonate de trecutul crutator.

     Psihicul alege sa minta si lasa locul sentimentelor. Acelea care se tot intetesc la fiecare privire si atingere. Creez memorii ce nu mai pot fi in intelese, nici cel mai mare filosof nu le-ar putea intelege. Nici macar eu nu sunt in stare sa o mai fac. Coexist cu natura ce se destrama pe zi ce trece. Sunt in stadiul de a rememora tot trecutl si de a evita prezentul. 

     Totusi, viitorul este cel care ma preocupa. Pre tarziu, as spune. De ce? Pentru ca am uitat sa traiesc clipa si sa fiu om. Sunt ceea ce nu vreau. Asta nu pentru mult timp. Oare? Asa vreau sa cred si asa vreau sa fie!

Aceasta diferenta graduala determina si constructia mea ca om. Afirm toate acestea cu sinceritatea unui om matur, trecut de perioada pubertatii si fiind pus in fata unor situatii premeditate, dar neintelese. 

     Dar, pentru a incheia ceea ce nu mi-as dori sa se transfoerme intr-o polemica pe care n-o agresez catusi de putin, cine cauta rigoarea absoluta, s-o caute in logica simbolica, nu in campul stiintelor omului, nu in psihanaliza aplicata. Cui nu-i convine, n-am ce-i face...