sâmbătă, 17 august 2013

Primul job


     Cu acte în regulă şi cu o forţă interioară de nedescris, alături de încurajări, m-am angajat. Viitor consilier, momentan agent de vânzări produse bancare. E frumos, îmi place şi nu renunţ. 
     Cum s-a întâmplat? Eram prin Târgovişte acum o săptămână cu rezolvarea unor probleme, deoarece mi s-a furat acum trei săptămâni portofelul cu toate actele (am primit apoi la câteva zile actele prin poştă) şi trebuia să-mi deblochez cardurile etc. Când eram gata să plec acasă, îmi sună telefonul. O prietenă mă întreba dacă nu vreau să mă angajez. Am ezitat puţin la început, apoi am fost să vorbesc cu ea pentru a-mi da mai multe detalii. 
     M-a încântat job-ul şi a doua zi am venit la interviu. Primul meu interviu. Până atunci nici eu nu ştiam de ce sunt capabilă, întrucât nu am mai avut parte de aşa ceva. Mi-am descoperit unele calităţi de care nu ştiam şi de care şefa a fost tare încântată, iar de luni (n.r. 12 august 2013) am început serviciul. 
     Acum am o scuză pentru care nu am mai postat de ceva vreme pe blog. Timpul abia mi-a mai ajuns, întrucât fac naveta zilnic, iar acest lucru îmi mănâncă foarte mult timp şi mă oboseşte, de asemenea. Evident, nu voi înceta să cochetez şi cu marketing online, întrucât este printre pasiunile mele iniţiale. Până la urmă, marketingul reprezintă arta şi ştiinţa de a vinde. Se leagă foarte bine cu ceea ce fac eu acum la job. Nu pot decât să mă bucur că, cu ce am început să fac iniţial pe blog, m-am şi angajat în domeniu. De asemenea, nu voi renunţa la blog, deja face parte din mine şi înseamnă enorm pentru mine. 
     Sunt foarte încântată că de la o vârstă destul de fragedă am reuşit să am un job de care sunt foarte mulţumită din toate punctele de vedere. Colectivul din care fac parte la locul de muncă este unul foarte tânăr şi foarte deschis la orice. Pot spune că astfel de job mă avantajează foarte mult şi mă ajută să-mi dezvolt capacităţile de comunicare şi advertising. Mereu mi-am dorit să pot lucra într-un birou, îmbrăcată business. Ce-mi pot dori mai mult de atât? :D
     Aşadar, chiar dacă voi posta mai rar, nu voi înceta să scriu. Mereu voi fi aici, pentru voi.


1 comentarii:

Vioreld spunea...

Felicitari ^_^ Ma bucur pentru tine :)

Trimiteți un comentariu