I need a miracle!

     Una caldă, apoi una rece. Cam aşa simt că îmi este ritmul vieţii. Dar  mai rău e  că partea rece vine tocmai atunci când cea caldă merge mult prea bine. Tocmai când apuc să mă bucur de ceva(sau cineva) trebuie să se întâmple ceva ca să-mi  strice şi cea mai mică speranţă. Trebuie să vină ceva care să mă enerveze şi să mă facă să îmi doresc  mai mult rău decât bine.

     Păi decât să mă bucur că am parte de ceva care reuşeşte să mă facă fericită, mai bine ar fi să am parte de ceva care mă face încontinuu nefericită ("ceva" asta îmi dă mari bătăi de cap). Aşa ştiu măcar că nu mai am de ce să îmi fie frică.
Chiar aş vrea să îmi fie numai rău, să nu am de ce să mă bucur, să mă gândesc că tot ce mă înconjoară are un rol nesemnificativ pentru mine. Tot ce stă în jurul meu există ca să nu mă simt atât de părăsită.
Până şi pe oamenii din jurul meu îi văd cu alţi ochi. Nu îi văd decât cu motivul că îmi vor doar raul, poate chiar aşa e.

     Dar ce-mi pasă? Eu oricum trăiesc într-o lume diferită de felul în care sunt în faţa lor. Iar lumea mea o controlez cum vreau eu, spre deosebire de cea în care trăiţi voi.
Şi totuşi uneori simt că trebuie să evadez din propria existenţă şi să fac faţă la tot ce îmi stă în cale. Dar când mă pregătesc să fac pasul ăsta, ceva mă loveşte şi mă dă înapoi. Vreau să ies din lumea întunecată din care parcă nu am cale de scăpare. I need a miracle!