vineri, 21 decembrie 2012

No bad feelings

     O ceaşcă de cafea şi o ţigară stau în faţa mea pe masa din localul în care ne-am întâlnit prima dată. Acelaşi decor, oameni diferiţi şi evident, aceleaşi preţuri. Am senzaţia că toţi se uită la mine, deoarece sunt singură la ditamai masa. Dar nu-mi pasă, nu mă interesează privirile altora. Eu te vroiam pe tine. Vroiam să vii să îmi aprinzi ţigara şi să râdem împreună. Cred că ai observat că vorbesc la trecut. De ce "vroiam" şi "nu mai vreau"? Simplu, pentru că tu ai ales să nu mă accepţi aşa cum sunt, plină de defecte, dar foarte bună cu tine. Mi se pare că nici cafeaua nu mai are acelaşi gust, trebuia să aibe acea aroma specială. Păcat, ştii doar cât e de scumpă. Mi-am aprins ţigară. Hmm...aşa mai merge. Răspândesc prin fum toate gândurile negre din mintea mea. Acoperită de fum, te văd totuşi cum te apropii de mine. Inima e la acceleraţie maximă. Picioarele îmi tremură, cuvinte nu mai există. Tu eşti perfect. Mi-ai descis gura doar cu un sărut, iar eu ţi-am mulţumit cu o palmă. Nu contează. Eşti lângă mine, ai venit. Cuvintele nu îşi au rostul, îmi place doar să te privesc. Mi-ai lipsit, chiar dacă mi-ai greşit. Mă bucur că te-ai întors. Sper să nu mai pleci. Aaa...să nu uit, vezi că trebuie să plăteşti cafeaua.:))

FICŢIUNE!


4 comentarii:

Ciprian Enciu spunea...

Frumosa ultima propozitie =))

Unknown spunea...

@Ciprian Enciu
E corect de altfel, nu?:)))

Anonim spunea...

...ai talent! o inlantuire interesanta chiar discrepanta de cuvinte si idei: ura... iubire... indiferenta... optimism... atat de multe intr-un pasaj atat de scurt! femeia ramane intotdeauna o enigma pe care doar cei curajosi indraznesc sa o descopere doar pentru a-si da seama de altfel in ce ocean de sentimente complicate au nimerit... Sper ca va fi si o urmare! ;)

Unknown spunea...

@Anonim
Femeile nu trebuiesc intelese, doar ascultate. Urmarea va veni, dar nu prea curand. Dar conteaza ca totusi va veni;-)

Trimiteți un comentariu