Final. Simplu.

     O sticlă de vin roşu în faţa ei, două pahare...unul plin şi altul gol, mult fum şi multă durere. Exact. Durerea aceea pe care ştia că o va resimţi, însă era şi premeditată. Ştiută de la bun început, durerea a început să-şi clădească făgaşul sufletului pierdut în negura trecutului sumbru. Nu a fost deloc simplu să atingă apogeul fericirii, însă atât de simplu s-a şi distrus totul. Absolut totul...

     Nimic nu a mai fost la fel de mult timp, de prea mult timp, chiar. Şi ea nu a ştiut că poate face atât de mult rău printr-un simplu cuvânt: Adio!

     Sfâşietor de necrezut, sufletul ei a zburat către al lui într-o fracţiune de secundă. Nimic mai mult. Era de ajuns o singură privire şi o atingere a buzelor că ei să redevină un singur suflet, un singur trup. Însă, nenorocita viaţă, determinată de o soartă cruntă, au făcut ca viitoarul să se curme în punctul critic. Nimic nu a mai fost destul de puternic pentru e reîntregi iubirea, care se credea a fi eternă. Nimic nu poate dura prea mult. Până şi fericirea durează câteva clipe, iar iubirea numai 3 ani, vorba autorului care a scris cartea cu numele acesta.

     Ei nici măcar nu au ajuns să aibă această limită de zile, a durat prea puţin, deşi planurile erau măreţe. Din păcate, răspunsul de adio la insistenţele lui a fost limitat de alte cuvinte. Nimic nu se mai putea face. Fiecare şi-au ucis sufletele reciproc, fără resentimente...