Aglomeraţie în...autobuz

     V-am mai povestit eu cum stă treaba prin autobuzele noastre şi în acest articol, însă povestea nu se opreşte aici. Nuuuu...povestea continuă şi, din ce observ nu va avea un final vreodată, mai ales unul fericit. Un al episod din filmul "Românii şi autobuzele aglomerate" continuă şi astăzi. Pe ruta Moroieni-Târgovişte există o singură firmă de transport cu care te poţi deplasa cel mai des, având maşini aproape la fiecare oră din zi, nu şi din noapte. Mai sunt alte două firme, însă nu au un orar atât de accesibil.
     Astăzi, cum a fost sărbătoare, am zis să mă mai destind puţin de rutina zilnică de care am avut parte în ultima perioadă. Astfel, am decis să mă plimb puţin prin Târgovişte. Cum trenuri pe ruta mea nu mai există, nu am de ales şi trebuie să merg cu maşina. Am plecat la o oră la care erau în orar două maşini de firme diferite. Am zis să merg cu cea care vine prima, să nu stau prea mult în staţie. Aşadar, am plecat cu prima de care am menţionat şi mai sus. Ce să vezi? Aglomeraţie de nici nu mai aveai loc să arunci un ac. Mai că era să-i iau locul şoferului, aşa de aproape eram de el. Maşina de 18 locuri (ocupate), 30 de oameni în picioare. Cum să circuli în astfel de condiţii? Picioare călcate, ghionturi, pipăieli de nici nu ştii de unde vin etc.  Abia pe la jumătatea drumui s-a mai eliberat şi am prins şi eu un loc să-mi trag sufletul.
     După ce mi-am terninat treaba, foarte obosită şi dornică să ajung acasă, am ajuns în autogara aceleaşi firme cu care am şi venit. Pe un soare torid am aşteptat maşina jumătate de oră, având întârziere. Eu tot speram să fie un autobuz cu mai multe locuri şi cu aer condiţionat. Am sperat în zadar. Aceeaşi maşină, acelaşi şofer...Vroiam să aştept următoarea cursă, însă oboseala nu m-a lăsat. Am urcat repede în maşină, găsind chiar loc să stau jos. Măcar atât să merit şi eu, nu? :D
     Toate bune şi frumoase până a ajuns la următoarea staţie. Au fost cel puţin 40 de oameni într-un autobuz de 18 locuri. Mai rău ca dimineaţă. Ce a fost mai indignant a fost faptul că îmi tot auzeam în spate vorbe de genul: "Tinerii ăştia nu mai au şapte ani de acasă pentru a oferi locul celor mai în vârstă" sau " Nimeni nu se mai gândeşte decât la el, să îi fie lui bine" şi tot aşa o bună bucată de drum. Am aruncat un ochi în spate să văd şi eu cine îşi tot dă cu părerea, evident cu apropouri la adresa mea. Erau două cucoane, una având în jur de 30 de ani şi alta în jur de 45-50. Am râs în sinea mea, întrucât cele două vroiau să stea jos, dar nefiind aşa de în vârstă precum au spus. Păi, ele vroiau să le dau eu locul, întrucât erau foarte elegant îmbrăcate şi nu vroiau să-şi murdărească ţinutele. Şi eu am 13 ani şi 7 ani de acasă, însă nu pot să fac gestul de a ceda locul în autobuz doar unei persoane ce merită cu adevărat.
     Mi-am văzut în continuare de drum, ignorând tot ce era în jurul meu. Am ajuns acasă atât de obosită psihic de tot ce a trebuit să suport timp de o oră, încât am stat în pat să-mi revin foarte mult timp. Cu siguranţă filmul nu se termină aici, sunt sigură.
 Serialul "Aglomeraţie în garaj" m-a inspirat pentru alegrea titlului.