De ceva timp, totul îmi merge chiar perfect pot să spun. Pe toate planurile mă simt cea mai împlinită. Sper numa' să şi dureze fericirea asta, eu fiind o fire pesimistă.
Şi pentru că merit şi sunt cuminte, am primit o surpriză foarte plăcută din partea unui prieten bun. Ştiindu-mă o admiratoare a frumosului, a ştiut el ce-mi place şi mai ales, cum să mă facă să ţip de bucurie. Să vă mai ţin în suspans? Hai să vă dezvălui, pentru că nici eu nu mai rezist să vă ţin aşa.
Ei bine, acest prieten (din Bucureşti) mi-a făcut o programare la răsfăţ. Mi-a oferit superba ocazie de a mă simţi bine tocmai acolo unde le face plăcere femeilor să stea cel mai mult. Aşa că, mă voi duce la salon frumuseţe Moşilor, unde voi avea parte de clipe minunate, mai ales că este the grand opening al salonului. Vă daţi seama că am fost maxim de entuziasmată când am aflat că mă voi duce la coafor Moşilor, întrucât imediat cum am aflat am, dat şi eu că tot omu' un search pe Google şi ce mi-a văzut ochiul nu mi-a venit să cred. Am crezut că e vreo glumă, dar a trecut 1 aprilie. L-am sunat de vreo 10 ori să-l întreb dacă e pe bune surpriza. Până la urmă m-am convins că este adevărat şi evident, m-am lăudat şi eu tuturor prietenelor că deh...nu-i de colea o astfel de ocazie.
Nu-mi rămâne decât să-i mulţumesc amicului meu pentru minunata surpriză. Şi...îi promit că mă voi revanşa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu