Invitaţie la iubire

     Plouă...Toată lumea o vezi alergând pentru a se ascunde de picăturile grele ce le udă întreg corpul. Mie însă îmi place să stau în abundenţa de apă ce se scurge pe părul lăsat pe umerii goi. E o senzaţie unică şi de neexplicat.
     Acest moment face ca din nimic să vezi totul mai clar. Acum simt că toată lumea este doar a mea, că sunt centrul Universului creat de mine...Sunetul ploii îmi aduce o linişte nebănuită în suflet, iar toate gândurile au dispărut, măturate parcă de vântul rece care încearcă să mă trezească din vis. Dar nu este vis, este realitate...este realitatea în care trăiesc zi de zi.
     Machiajul s-a stricat, dar nu mai contează acest mic detaliu. Un beneficiu adus de această ploaie constantă este că nimeni nu îmi vede lacrimile. Toţi sunt prea preocupaţi să fugă din calea furtunii. Eu vreau să o înfrunt şi stau nemişcată în mijlocul ei. Umbrelele sunt inutile, dar nimeni nu renunţă la ele. Din acest cadru doar tu lipseşti...
     Îmi imaginez cum vi uşor şi mă iei în braţe, cuprinzându-mă cu mâinile tale puternice în care mă simt în siguranţă. Îmi atingi părul ud şi mă săruţi. Nu te alung...îţi răspund tot cu un sărut şi atunci totul rămâne stagnat în jurul nostru. Se aud doar vocile unora care ne spun să ne adăpostim, însă noi suntem în lumea noastră, o lume pe care nimeni, niciodată nu o va înţelege.
     A durat doar o clipă să-mi imaginez, însă va dura poate o veşnicie să fie realitate. Rămân în ploaia care nu se mai opreşte, rămân în lumea mea...te aştept...

P.S. Te invit să ne îmbătăm cu dragoste...