marți, 29 ianuarie 2013

Cele cinci etape ale unei relaţii



     Orice relaţie trece prin cinci etape. Într-adevăr, unele relaţii se pot opri deja la a doua sau a treia etapă, însă o relaţie de durată întruneşte cele cinci stadii pe care ţi le vom prezenta în continuare.
  
1. Curiozitate

Vi se întâlnesc privirile. Faceţi schimb de numere de telefon. Sunteţi amândoi curioşi unul despre celălalt. Orice amănunt vi se pare de nepreţuit. Căutaţi pretexte să vă vedeţi des şi să faceţi lucruri împreună. Încerci să îţi dai seama dacă eşti cu adevărat îndrăgostită sau dacă e vorba de o simpatie de moment. Vă jucaţi de-a interesul şi de-a lipsa de interes. Fie aştepţi să te caute el, fie îl cauţi tu. Iar el face la fel. Tergiversaţi şi totuşi vă doriţi mai multă implicare. Încă nu ai sentimente bine definite, însă simţi ceva anume care nu îţi dă pace şi care nu te lasă să renunţi. 

2. Love is in the air

Aţi devenit mult mai apropiaţi. Vă vedeţi mai des şi aţi trecut de perioada incertitudinilor. Acum ştii că îl iubeşti şi te întrebi cum de ai putut să trăieşti până acum fără el. Nu mai aveţi timp de nimeni şi de nimic, întregul univers se rezumă la relaţia voastră şi la voi doi. Majoritatea timpului îl petreceţi în doi, staţi mai mult nedespărţiţi, iar dacă nu sunteţi unul lângă celălalt, pierdeţi ore în şir vorbind la telefon sau online. Cei din jur afla deja despre relaţia voastră, iar iubirea dintre voi tinde să devină oficială şi pentru cei din jur. 

3. Ataşament şi obişnuinţa

Deja ţi-ar fi greu să îţi închipui viaţa fără el. Chiar dacă începi să îi observi câteva defecte pe care iniţial nu le vedeai nici dacă îţi erau prezentate pe îndelete, le treci repede cu vederea şi îţi spui că nimeni nu este perfect. Lucrurile par mai simple alături de el şi te-ai obişnuit cu prezenţa lui, iar lipsa partenerului pe perioade lungi de timp te indispune. Ai însă şi momente în care te simţi bine singură, mai ales că ţi-ai petrecut ultima perioadă de timp doar cu el. Începi să îţi aduci aminte treptat-treptat şi de prieteni, şi ai zile în care îţi doreşti să îţi mai petreci timpul liber şi cu alte persoane. Apar primele neînţelegeri. 

4. Rutină

Situaţia este una limpede, şi pentru voi, şi pentru toată lumea: vă iubiţi, sunteţi împreună, nu va mai miră nimic, nici într-un sens pozitiv, dar nici negativ. Nu îţi mai aduce flori că înainte ca să te impresioneze, pentru că nu mai este cazul. Te-a cucerit de mult timp, aşa că acum vă axaţi pe cadouri mai practice: aparatura electro-casnica, gadgeturi pe care vi le-aţi dorit de mult timp şi aşa mai departe. Tot acum îi vezi mai bine şi părţile negative, pe care până acum le-ai negat. Celălalt nu mai este la fel de perfect cum îl credeai până acum. Apar şi primele certuri mai serioase, peste care treceţi mai uşor sau mai greu. Nu mai sunteţi la fel de romantici că înainte, acum coborâţi încet-încet cu picioarele pe pământ şi vă faceţi planuri de viitor. 

5. Trebuie să îi cunoşti pe ai mei... şi aşa mai departe

Deja gândiţi viaţa în doi şi vă gândiţi la ipoteza căsătoriei. Vă străduiţi să vă oficializaţi relaţia faţă de cei din jur, de aceea apare şi momentul în care fiecare îi va cunoaşte pe părinţii celuilalt. Relaţia voastră nu mai este la fel de pasională că la început, însă este mult mai puternică şi echilibrată. Aţi trecut şi prin momente bune, dar şi momente mai grele. Aţi reuşit să vă înţelegeţi reciproc mai bine. Încă există frustrări şi lucruri nespuse, pe care le veţi clarifica în timp, dacă există comunicare în cuplu. În orice caz, vă doriţi să fiţi unul lângă celălalt cât mai mult timp cu putinţă şi vreţi ca şi cei din jur să accepte ca atare decizia voastră.


2 comentarii:

Ciprian Enciu spunea...

Eu n-am trecut nici de prima :D :)) seara faina

Unknown spunea...

@Ciprian
Important este sa treci prin toate cele 5 etape, dar sa le iei mereu la rand. Seara faina!

Trimiteți un comentariu