Abordare cu subînţeles. Oameni

     Întâlnim oameni de toate tipurile la fiecare pas. Oriunde am merge, dăm peste oameni, fie că vrem sau nu. Chiar şi atunci când vrem să fim singuri, tot se găseşte cineva să ne perturbe liniştea psihică.

     Pot spune că în fiecare zi mă confrunt cu diverse tipologii de oameni, deoarece fac naveta cu trenul şi mereu văd oameni agitaţi, nervoşi, fericiţi, trişti, plictisiţi, dornici de vorbă etc.

     Azi, de exemplu, în timp ce aşteptam trenul, am fost abordată de un individ chiar dubios la prima vedere. Eu eram în acea faza în care analizam tot ce se întâmplă în jurul meu, ascultam poveştile celor aflaţi în jurul meu, dar fără să dau de înţeles că m-ar interesa vreuna. Eram liniştită şi nu vroiam să fiu nici măcar întrebată cât este ceasul, chiar dacă mi s-a întâmplat ca să fiu în gară cu un ditamai ceasul în faţa mea şi o persoană să mă întrebe cât bate orologiul. În fine, cum spuneam, eram într-o contmplare deplină a tot ceea ce se întâmplă în jurul meu.

     Şi totuşi, cineva a îndrăznit să-mi întrerupă momentul de linişte, momentul meu. Acel individ (de vreo 20 şi un pic de ani), plăcut la vedere, dar nu şi la gândire, după o jumătate de oră cât m-a privit insistent, şi-a luat inima în dinţi şi m-a abordat. Dar ce fel de abordare, încât m-a bufnit râsul imediat. M-a întrebat: "Auzi, nu te supăra, de unde ai ghetele acestea?". Mirată şi cu un zâmbet larg i-am răspuns de la ce magazin de încălţăminte i-am cumpărat. Evident, se pare că omul era interesat de încălţămintea mea, cerându-mi detalii despre preţ, locul exact al magazinului, sau cel puţin aşa am crezut atunci.

     Nu a durat mai mult de 1 minut că iar îmi întrerupe momentul de linişte cu o teorie total absurdă. M-a întrebat ca dacă ar intra pe uşa acum un băiat pe care l-aş plăcea de la prima vedere i-aş da mesaj celei mai bune prietene să-i spun asta? I-am răspuns la fel de zâmbitoare că nu, deoarece asta e o chestie de moment, nu de durată şi care nu mă ajută cu nimic.

     Atât i-a trebuit tipului că a  început cu teoria îndrăgostitului la prima vedere. Că atunci când vezi o persoană plăcută la chip simţi cum îţi bate inima nebuneşte, respiraţia parcă ţi se opreşte şi tot felul de nebunii d-astea. Eu mai aveam puţin şi râdeam în hohote când îl vedeam cât de aprins era de tema aceasta, dar şi el având un zâmbet destul de şiret. Evident, a indrugat mai multe, dar eu eram cu urechile la el şi cu ochii să nu pierd cumva trenul, prinzându-mă în filosofia lui. La unele întrebări l-am cam pus pe gânduri cu răspunsurile, încât m-a întrebat imediat dacă studiez psihologia. I-am răspuns că o studiez mai puţin decât ar trebui, fiind în domeniul jurnalismului.

     În final,  îmi povestea cum o soră de-a unui prieten de-al lui avea o prietenă, a cărei verişoară, Ioana, s-a îndrăgostit de un băiat la prima vedere. Când să detalieze, i-am răspuns sec: "Şi mie mi-a venit trenul şi trebuie să plec." M-a urmărit până pe peron, apoi văzând că nu a reusit să mă convingă să îi fiu alături în conversaţie, fiind chiar mai mult neinteresată, a plecat cu coada între picioare. Evident, a fost cea mai tare abordare a unui băiat pe care am întâlnit-o până acum.

     Treaba e că nu a fost atât de misogin încât să mă calce pe coada, asta pentru că a intervenit între mine şi preţioasa mea relaxare mintală.

     De aceea cred că oamenii sunt nişte fiinţe speciale, sub al căror chip frumos sau mai puţin frumos, se află un suflet plin de tot felul de sentimente, dar şi o minte încărcată de întrebări la care se aşteaptă răspuns de la oricine întâlnit în cale.

P.S.: Tipul avea ochii verzi, atât de superbi încât m-au deocheat şi nu am mai putut mânca nimic toată ziua, decât să beau o cafea şi o ciocolată caldă.