vineri, 28 decembrie 2012

Leapşă de sărbători. Bonus:Premiu

Cum am lipsit câteva zile de acasă, cum am şi primit un premiu şi o leapşă de la Zdwuby şi Mutulica. Le mulţumesc pentru acest gest frumos şi scuzaţi-mi întârzierea.



1. Împodobeşti bradul?
Nu mă mai pasionează aşa mult acest lucru, dar anul acesta m-am păcălit şi l-am împodobit.

2.La ce vârstă şi cum ai aflat cine îţi lasă cadouri sub brad?
Cam târziu, eram deja în clasa a IV-a când am descoperit unde ascundea mama cadourile.

3. De Crăciun îţi place să dai, sau să primeşti?
Sincer, să primesc. Îmi cam bate vântul prin portofel, aşa că prefer să primesc, iar anul acesta a fost darnic Moşul.

4. Unde îţi petreci Crăciunul?
Crăciunul l-am petrecut alături de viitoarea familie, acasă la prietenul meu.

5. Poţi alege să ţi se facă un cadou de la o persoană apropiată. Ce ai alege?
Se mai pune problema? Pantofi/ceasuri evident.

6. Să spunem că ţi se îndeplinesc 3 dorinţe în ziua de Revelion, ce dorinţe ai vrea să-ţi fie îndeplinite?
Dacă ar funcţiona chestia asta, iată ce mi-aş dori: Să fiu mai sănătoasă ca niciodată(nu prea am fost în ultima vreme), să nu-i mai dezamăgesc pe cei din jurul meu şi să mi se îndeplinească celelalte dorinţe pe care le am în cap.

7. Unde îţi petreci Revelionul?
Acasă cu familia.

8. Preferi să petreci Revelionul în familie sau cu prieteni?
Aş prefera să hoinăresc străzile unui mare oraş, singura.

9. Îţi faci dorinţe "speciale" de Revelion? Dacă da spune una.
Da, să fiu cea mai fericită alături de toţi cei dragi.

10. Crezi că noul an îţi va aduce FERICIREA?
Ce e aia? Nu ştiu....

Leapşa merge mai departe, alături de premiu către toţi cei din blogroll-ul meu.

2 comentarii:

Zdwuby spunea...

Cu cel mai mare drag:x Pentru 8 hai cu mine sa hoinarim prin Bucuresti ca ala e un oras destul de mare:)) Iar raspunsul de la 4 e sweet:x

Unknown spunea...

@ Zdwuby
Nu vrei mai bine sa mergem in Berlin? E superb noaptea si mai ales acum, iarna.

Trimiteți un comentariu