Femeile sunt ciudate, neînţelese, absurde, fascinante, ingenioase, orgolioase, capricioase, complexe....
Femeile sunt aşa pentru că:
1. doar ele se pot trezi în mijlocul nopţii, pentru că şi-au amintit ce vroiau să spună în decursul zilei şi nu mai au răbdare până dimineaţă
2. se supără pentru că ai spus că dimineaţa ai să le faci micul dejun şi tu dimineaţa le scoţi în oraş (trebuia să-ţi respecţi promisiunea)
3. pot fi fericite, astfel încât ai senzaţia că plutesc, şi iubitul să facă o glumiţa janica, iar ele să nu mai vorbească toată ziua cu el
4. se pot îndrăgosti de un băiat virtual atât de tare, încât au senzaţia că aşa este şi în realitate
5. pot să-şi imagineze şi să vorbească la nesfârşit despre povestea lor de dragostea care a durat între o zi şi o săptămână
6. nu trec peste, decât foarte greu, dar şi atunci încă îşi mai amintesc şi se supără iar
7. dau scuze penibile sau se eschivează pentru că pur şi simplu nu vor să doarmă la tine, dar nu ştiu cum să ţi-o spună
8. atunci când sunt triste e de ajuns ca cineva să le facă să zâmbească şi pentru moment uită şi sunt bucuroase
9. pot vorbi ore întregi cu prietenele despre absolut orice: bărbaţi, sex, pantofi, cărţi, mâncare sau de ce luna se numeşte lună şi nu soare
10. pot să se vadă cu aceleaşi prietene (pe care le ştiu de o groază de timp) o săptămână întreagă la rând, non-stop, iar în a 8-a zi tot să mai aibă despre ce să discute
11. sunt atât de naive, încât cred că el le va suna a doua zi, după ce l-au cunoscut pentru prima dată aseară şi el chiar le-a spus că n-o să le sune, dar în glumă
12. sunt şi mai naive atunci când căuta scuze din ce în ce mai penibile şi nerealiste, ca să-şi justifice de ce el nu a mai putut veni la întâlnirea cu prietenii tăi
13. se pot auto-indragosti, adică pot sta o singură zi cu un băiat, iar când ajung acasă revăd în cap toată scenă şi încep să creeze conexiuni şi legături, astfel încât au impresia că acel băiat e topit după ele, uneori chiar e;)
14. pot despica o singură problemă într-un milion de variante, una mai plauzibilă că alta
15. sunt paranoice
16. sunt geloase
17. uneori se gândesc că ele sunt atât de simple şi atât de uşor de înţeles, încât râd atunci când bărbaţii pur şi simplu le găsesc indescifrabile
18. spun ceva clar, iar el face cu totul altceva pentru că a crezut că ea a vrut să spună ceva diferit, pentru că e femeie şi femeile sunt complicate
19. sunt rele, sunt atât de rele, de o mie de ori mai rele decât bărbaţii, iar atunci când îşi urmăresc un interes pot minţi şi călca lumea în picioare fără nici măcar să se uite înapoi
20. sunt mândre că sunt femei
21. doar ele pot munci 12 ore pe zi, iar când ajung acasă, îţi pun masa, te ascultă când le povesteşti ce-ai făcut azi, fac dragoste cu tine, şi eventual se mai uita şi la un film
22. plâng la filme, iar după aia mai plâng încă 3 ore pentru că sunt triste
23. au atât de multă imaginaţie, încât pot să te surprindă mereu cu ceva original sau făcut de ele, sau o surpriză, doar ca să-ţi fie ţie bine
24. au puterea să te ierte mereu, mereu, mereu, să te asculte cum le spui că-ţi pare rău, să creadă că te vei schimba, dar şi să traseze o limită în care cuvintele nu mai sunt de ajuns, sau faptele
25. dacă au fost extrem de rănite, deşi suferă, deşi plâng în fiecare seară, pot să o ia de la capăt
26. întotdeauna vor crede în dragoste, chiar dacă au fost dezamăgite şi întotdeauna vor spera că prinţul pe cal alb va apărea din basm
27. ştiu să flirteze, să-ţi zâmbească şi să-ţi vorbească ca şi cum ai fi singurul şi unicul bărbat din lume
28. fac compromisuri, mai mari sau mai mici, crezând că aşa o să fie mai bine
29. uneori sunt atât de proaste, atât de dependente, atât de stupide încât accepta orice de la oricine şi cred că n-ar mai avea viaţă fără acea persoană
30. mereu aşteaptă un final ca-n filme
31. pot să moară de durere de cap, de burtă, de mână, mai ştiu eu ce, dar renunţă în a se mai plânge dacă şi pe tine te doare un pic gâtul ca ai dormit nasol
32. nu se îmbată aproape niciodată, dar atunci când o fac sunt extrem de comice...uneori şi extrem de patetice
32. ştiu unde greşesc, sunt lucide în a da sfaturi altora, dar au o mare problemă când vine vorba de ele
33. se extaziază când văd pe cineva cunoscut (vedetă), pot dansa pe stradă şi râde în hohote fără să le pese ce cred cei din jur
34. urăsc cocalarii, beţivii, drogaţii şi oamenii violenţi
35. atunci când iubesc, iubesc cu tot sufletul şi se îndrăgostesc iremediabil, îşi fac vise, planuri, speranţe, că atunci când se despart să sufere o perioadă, ca apoi s-o poată lua de la capăt :)
36. au învăţat să fie femei de carieră, dar şi mame şi iubite şi prietene
37. ştiu să pară inabordabile şi reci ca gheaţa, dar ele să fie defapt foarte timide şi panicate.
Textul nu-mi aparţine, dar mi-a plăcut şi de aceea vi-l arăt şi vouă.
4 comentarii:
Ma regasesc in unele subpuncte de aici :))
@Zdwuby
Eu in mai multe:))
21. "doar ele pot munci 12 ore pe zi, iar când ajung acasă, îţi pun masa, te ascultă când le povesteşti ce-ai făcut azi, fac dragoste cu tine, şi eventual se mai uita şi la un film " Aici nu prea sunt de acord, nu doar ele pot face asta, asta pot sa fac si eu....
@ Ciprian Enciu
Dar ele nu se plang niciodata ca sunt prea obosite sa faca toate astea.
Trimiteți un comentariu