Just listen

     Îmi place să ascult oamenii, să le ascult poveştile de viaţă. Îmi place să fiu acolo când cineva doreşte să se descarce, să spună ce are pe suflet. Dar nu-mi place să ascult aceeaşi oameni cu aceleaşi poveşti şi greutăţi prin care trec. Am avut parte de mulţi străini care şi-au deschis sufletul în faţa mea, fără să mă cunoască, ştiind doar că a doua zi nu mă vor mai întâlni şi nici eu pe ei. Nu vreau să dau sfaturi, vreau doar să ascult.
     Deoarece am făcut naveta cu trenul ( şi voi continua) am întâlnit în fiecare zi oameni diferiţi. Mulţi dintre ei, atunci când eram singură, veneau şi se aşezau lângă mine. Nu dura mult până când începeau să-mi povestească despre viaţa lor. Nu ţin minte ceea ce îmi spun, doar îmi place să-i văd cum simt nevoia să vorbească cu mine, chiar dacă eu nu le răspund cu prea multe cuvinte. Nici nu am cum, doar dau din cap aprobator şi mai schiţez un zâmbet. Sunt de acord cu ei atunci când vor să vorbească de viaţa lor cu un străin. Oricine simte nevoia să vorbească cu cineva, iar atunci când nu ai prieteni foarte apropiaţi, mai bine schimbi o vorbă cu cineva necunoscut. E minunat acel senitment după ce ţi-ai descărcat sufletul de acele câteva greutăţi prin care treci. Desigur, sunt zile în care nu vreau să aud poveşti de viaţă, vreau doar să fiu eu cu mine însămi, să-mi ascult gândurile.
     Oamenii sunt nişte cărţi deschise, trebuie doar să avem grijă de copertă ca să nu se vadă interiorul prăfuit şi îngălbenit de trecerea timpului.