Dor de naveta

     A trecut un an si jumatate de cand m-am mutat la Brasov. Nu regret nicio secunda ca am facut pasul acesta. Dimpotriva. Cred ca daca nu il faceam ma plafonam mai mult decat eram la momentul respectiv. Nu mi-au iesit planurile din punct de vedere al job-ului, insa restul au mers conform asteptarilor.

     Ceea ce ma face melancolica uneori este dorul de a face naveta cu trenul, asa cum afacut-o ani buni. Mi-e dor de acea perioada. Mi-e dor sa alerg ca o nebuna dupa singurul tren care ma scotea din satul de care fugeam zilnic, mi-e dor sa adorm pe canapelele murdare, mi-e dor sa "merg cu nasul", pentru ca nu aveam bani de un bilet intreg, mi-e dor de oamenii cu care faceam naveta si atatea nebunii.

     Mi-e dor de idilele pe care le vedeam zilnic in gara parasita din Tragoviste, de frica pe care o aveam atunci cand mergeam cu acceleratul, desi nu aveam voie decat la personal.

     Mi-e dor de discutiile matinale de pe la 5 dimineata cu colegii de naveta, mi-e dor de inatarzierile trenurilor si inghetatul prin gara si de nervii pe care ii aveam.

     Mi-e dor de povestile oamenilor din tren, de necunoscutii cu care am creat o prietenie datorita navetei. Mi-e dor de toate astea. Mi-e dor sa bantui liceul la 6:30 dimineta, fiind prima care ajungeam, din cauza orarului trenului si ma lua somnul pe banca pana cand ajungeau colegii

     De curand, ruta Targoviste-Pietrosita este functionabila din nou. Asta m-a facut sa-mi fie dor, pentru ca atunci cand au intrerupt-o, s-au taiat si legaturile dintre noi, navetistii. Acum, fiecare dintre noi suntem in locuri diferite, legatura dintre noi fiind aproape inexistenta.

     Au fost cei mai frumosi ani ai adolescentei mele. Fara prea multi bani, uneori chiar deloc, dar plini de amintiri si intamplari nemuritoare.

     

Happy anniversary

     M-a luat pe nepregătite. Aşteptăm de multă vreme să facă primul pas. Eu oricum nu-l făceam, chiar dacă vroiam, aşteptam de la el. Şi chiar aşa a fost. De cum am fost întrebată dacă vreau să intru într-o relaţie mai serioasă şi bazată pe lucruri fireşti şi momente frumoase, am spus că evident, vreau. Şi chiar aveam nevoie. Devenise plictisitor şi enervant să nu am pe cineva care să preţuiască cu adevărat clipele petrecute alături de mine. A trecut un an de atunci, dar am aceleaşi emoţii de fiecare dată când avem întâlnire. I-am arătat şi laturile mele cele mai neplăcute, m-a acceptat oricum. I-am mai greşit şi mi-a greşit fără voie, dar nu contează, sentimentele nu au dispărut, sunt aceleaşi ca la început. Îmi doresc să continue pentru totdeauna. Nu cred că mă va accepta altcineva aşa cum sunt, şi pe bune că sunt foarte complicată. Cred că merit această şansă a vieţii şi mi-am propus să profit de ea. La mai mulţi ani împreună!

Deep thoughts

     Ştiu că nu ar trebui să vorbesc despre asta...despre trecut...dar mi-a picat în mână scrisoarea de la tine, de când eram împreună. Şi nu m-am putut abţine să nu o citesc din nou şi să îmi aduc aminte de acele vremuri. Acum, amândoi ne-am schimbat foarte mult, dar aş  vrea acele vremuri înapoi pentru o clipă. Eram mică, iar tu ştiai să ai grijă de mine. Nu pot decât să îţi mulţumesc că m-ai învăţat cum să păşesc pe tainele iubirii. M-ai ajutat enorm şi îţi sunt recunoscătoare că nu mă urăşti pentru felul în care ne-am despărţit, tu neştiind adevăratul motiv nici acum. Acum sunt fericită. Dacă aş putea să dau timpul înapoi nu aş face-o, pentru că asta ar însemna să nu am acum lângă mine o persoană minunată. Dar sunt convinsă că şi el ştie să mă aprecieze  aşa cum sunt, aşa cum m-ai acceptat şi tu! Dacă apuci să citeşti asta, adu-ţi aminte de vremurile în care eram aşa timizi şi ne strângeam în braţe de frig...şi mai ţi minte când am văzut apusul atât de minunat? Eu da.  Îţi doresc numai bine  pentru că eşti o persoană specială!

Imagine deviantART

Highscool memories

     La fel ca toţi adolescenţii din jurul meu, în timpul liceului mi-am exprimat de nenumărate ori dorinţa de a termina cât mai repede acea perioadă de 4 ani. Parcă eram obsedată de acest gând. Ceea ce m-a determinat să mă gândesc  tot mai mult la evadarea din lumea liceului a fost colectivul din care făceam parte. Evident, profesorii au avut şi ei rolul lor negativ. Aducând vorba de colegii mei, să spunem că au fost ok, dar nu îndeajuns. Am avut mereu impresia că eram pentru ei (pe lângă alţii câţiva) doar cea care îi ajuta la lucrări, teze şi tema gata făcută.
     Prietenii au fost, recunosc. Am avut câteva fete de care m-am apropiat mai mult, dar totuşi lipsea ceva, piperul care făcea relaţia să fie excelentă. Abia la final mi-am dat seama că au trecut anii mult prea repede, iar timpul nu mi-a dat ocazia să fiu altfel.
     Am avut parte de clipe frumoase în timpul liceului. A fost perioada care m-a format ca om şi în care mi-am dat seama de ceea ce vreau să fac în viaţă. Amintirile din timpul liceului îmi vor rămâne întipărite în minte şi suflet, pentru că până la urmă am luptat ca să ajung la un bun sfârşit.

Life Opportunities

Viaţa îţi oferă numeroase şanse. Trebuie să ai curajul să profiţi de orice oportunitate în a reuşi să treci prin viaţă, având satisfacţii promiţătoare. Eu am profitat până acum de aproape de toate şansele oferite. Şi aici vreau să mă refer mai precis la avantajele pe care le-am avut prin participarea în cadrul proiectului multilateral Comenius - United In Europe Through Culture And Traditions derulat în liceul meu, Gr. Şc. "Voievodul Mircea" Târgovişte. Această participare mi-a fost benefică, întrucât am avut parte de foarte multe excursii, în primul rând, apoi de interacţionarea cu alţi elevi din ţările partenere: Belgia, Lituania, Bulgaria, Spania, Turcia, Italia, Polonia.

Au avut loc excursii la Bucureşti, vizitând Muzeul Satului, Palatul Parlamentului şi alte atracţii legate de tema proiectului, tradiţia, dar şi  alte locuri din ţară. Prin implicarea constantă în proiect, rezultatele  nu au încetat să apară.

Astfel, în ianuarie 2012 am luat parte la întrunirea din Polonia. Ce a fost mai frumos, pentru a mă face să fiu mulţumită pe deplin de eforturile depuse, a fost "staţionarea" de câteva zile în Berlin. Un loc minunat cu o civilizaţie de invidiat. Am profitat de orice moment petrecut atât în Berlin, cât şi în Polonia. Chiar dacă dormeam foarte puţin în fiecare noapte şi mă trezeam obosită şi încercănată, nu îmi pare rău, am avut parte de clipe memorabile petrecute alături de oameni cu concepţii şi moduri de viaţă diferite.

La fel de frumos a fost şi la întrunirea ţărilor partenere în România, în mai 2012. Am avut grijă ca oaspeţii noştri să se simtă, pe cât posibil bine în ţara noastră. Au plecat mulţumiţi şi încântaţi de ceea ce au văzut, păstrând legătură cu unii dintre ei chiar şi acum. Aşadar, şansa primită odată cu participarea în cadrul proiectului a fost benefică, interacţionând cu oameni diferiţi în medii diferite. 

Prin câteva poze voi arăta ce a însemnat Proiectul Comenius pentru mine.